Am nevoie de caracterizarea personajelor din fragmentul :
La opt şi cinci, d. Lefter, spălat şi premenit, suie treptele ministerului. întreabă pe aprod:

- Şeful a venit?

- Acuşica, răspunde aprodul. A ordonat să mergeţi imediat la dumnealui.

D. Popescu grăbeşte şi intră foarte umilit. Şeful, care se plimbă de colo până colo, cu mâinile în buzunar, cum îl vede, se opreşte:

- Ai venit, domnule?

- Da, domnule Georgescu...

- Aici nu sunt domnul Georgescu, domnule! aici sunt domnul şef... Să-mi aduci la moment dosarul afacerii Goldstein... Şi altădată, să ştii că te dau afară! Statul nu plăteşte impiegaţii, ca să facă beţii noaptea şi ziua să zacă - uite ce prăpădit eşti! - în loc să vie la datorie... M-ai auzit? Mergi de-mi adu dosarul!

Impiegatul iese împleticindu-se. Se duce la masa lui de lucru, descuie sertarul şi apucă nervos un vraf de hârtii. Când dă să pună vraful pe masă, scapă pântre deşte jos o hârtiuţă mică îndoită. S-apleacă - o ridică — o priveşte lung — dă un ţipăt...

Toţi zeii! toţi au murit! toţi mor! numai Norocul trăieşte şi va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca şi el!… Sunt aci!... aci biletele!... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbeşte pe-ntuneric!

D. Lefter e liniştit - acea linişte a mării, care, înţelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan: faţa ei este senină, fără creţ, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmâturi de corăbii înghiţite pe de-apururi, înainte de a fi putut ajunge la liman!

El ascunde-n sân, între flanelă şi piele, într-un plic de pânză, cele două bucăţele de hârtie tipărite conabiu, ca muchea unor farfurii pierdute pe veci. Surâzând de această reminiscenţă vizuală, se încheie la jiletcă fără pripă, se aşează bine în jeţul său de muşama şi aşterne cu mâna sigură pe o coală de hârtie ministerială, următoarea compoziţie, care, sub forma-i laconică, ascunde atâta ironie:

Domnule Ministru,

"Sănătatea mea prea delicată nu-mi permite să mai suport asprimile de tot felul ale serviciului.
Vă rog dar respectuos să binevoiţi a-mi primi demisia din postul ce ocup la acest onor minister.
Binevoiţi etc."

"ELEUTHERIU POPESCU".

Ia apoi dosarul şi demisia şi intră hotărât la şeful, care lucrează cu nasul vârât în hârtii:

- Domnule şef, iată dosarul Goldstein.

- Bine, răspunde superiorul fără să ridice capul. Lasă-l aici.

- Şi mai iată, "domnule Georgescu", vă rog foarte mult, şi demisia mea.

- Bine... Las-o aici.

- Vă salut.

- Bine... Du-te.

După zece minute, omul care a scuturat în fine jugul nesuferitei robii, intră la bancherul unde au fost depuse biletele en gros.

- Mă rog, unde se încasează câştigurile de la lotăriile care s-au tras alaltăieri?

- Fondul e depus la casa de depuneri, dar poate cinevă să le-n-caseze şi prin noi. Aveţi vreun bilet câştigător?

- Am două câştigătoare, răspunse fără afectare d. Popescu, şi arată de departe biletele, ţinându-le graţios între două degete.

- Sunt câştiguri mari?

- Măricele... Am amândouă câştigurile mari! Bancherul deschide nişte ochi plini de admiraţie şi zice, dând să ia biletele:

- Daţi-mi voie, mă rog.

Dar d. Lefter retrage încetinel mâna, desdoieşte biletele şi întreabă:

- N-aveţi listele oficiale?

- Ba da. Iată-le.

- Mă rog, zice d. Lefter cu vorbă respicată, Avem odată: zero-şapte-zeci-şi-şase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-şi-patru Universitate-Constanţa.

- Nu, răspunde bancherul: una-sută-şi-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci.

- Dă-mi voie, nu mă-ncurca: una sută-şi-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci - Bucureşti-Astronomie.

- Ba, pardon, zice bancherul... Bucureşti-Astronomie zero-şapte-zeci-şi-şase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-şi-patru.

D. Lefter nu-şi dă seama bine de ce, dar simte o sfârşeală, şi cade, alb ca porţelanul, pe un scaun lângă cantoră, întinzând machinal mâna cu biletele. Bancherul le ia se uită bine la liste, la bilete, la posesorul lor, şi zâmbind şi el fără afectare zice d-lui Lefter, care ascultă stupid: