Când l-am așteptat în fața cofetăriei,a întârziat preț de o jumătate de ceas.Înghețasem sloi,și nu îmi mai simțeam mâinile.Atunci era iarnă,iar eu îmi uitasem mânușile acasă.Singura alinare erau cele două buzunare căptușite pe interior cu blană.Stăteam acolo și mă uitam la toți oamenii care trec grăbiți și înfrigurați.Măcar dacă aș fi putut să mă plimb,ca să îmi pun sângele în circulație.Dar trebuia să îl aștept,după cum îi promisesem cu o zi în urmă.
ȘI tocmai când stăteam eu așa și mă holbam la toată lumea l-am văzut cu o alee mai departe.Venea alergând repede,cu obrajii îmbujorați ca macii dintr-o zi de vară și cu mâinile adăpostite într-o pereche de mânuși din piele naturală.Venea spre mine,aducând cu el o sacoșă plină,ce părea de la distanță destul de grea.Probabil că îmi adusese ceva.
